Când vorbim despre România avem uneori tendința să încurcăm țara cu (ne)realizările administrative a unor oameni ce s-au perindat ani de-a rândul la conducerea țării.

Dacă schimbăm însă punctul de vedere și privim partea plină a paharului, vom descoperi România ca țară cu o frumusețe greu de egalat. Uneori ar trebui să ne considerăm norocoși că ne-am născut pe aceste meleaguri de basm.

Sunt atâtea locuri de poveste pe care să le vizitezi în frumoasa noastră țară încât nu îți ajunge o viață să le cunoști și, am putea spune, nu am avea nevoie să călătorim niciunde în altă parte a lumii.

Dacă nu ne apreciem noi… ne apreciază alții

Un asemenea loc au descoperit cei de la CNN în momentul în care au căutat să întocmească un clasament a celor mai frumoase locuri din Europa.

CNN a inclus astfel Munții Apuseni din România pe faimoasa listă a celor mai frumoase 20 de locuri din Europa.

Munții Apuseni sunt un lanț muntos situat în partea central-vestică a țării, ce constituie sectorul nordic al Carpaților Occidentali. Cel mai înalt vârf este Vârful Bihor, din munții Bihor cu o altitudine de 1849 de metri.

Ca o particularitate adăugăm că în munții Apuseni se află mai mult de 400 de peșteri.

Cum descriu reporterii CNN acest colț minunat de țară?

„De la insulele norvegiene situate deasupra Cercul Arctic până la munții acoperiți de pădure din România, plaje cu nisip în Țara Galilor și lacuri înghețate din Balcani, Europa este un loc spectaculos variat”, se arată în introducerea CNN a listei, care include unele dintre cele mai multe locuri idilice de pe continent.

„O parte din zona Carpaților, Apuseni sunt secretul cel mai bine păstrat din Europa de Est”, spune CNN despre Munții Apuseni din România. „Acești munți sunt izolați, cu păduri străvechi și peșteri de calcar care coboară în râuri subterane la fiecare rând. Timpul se oprește aici, cu nimic altceva de făcut, dar să respirați aerul tare cu aromă de pin și să vă bucurați de viața sălbatică din abundență. Să ascultați lupii ce vânează printre copaci și să vă bucurați de apele termale.”

Iată și câteva dintre obiectivele turistice pe care “e musai” sa le vezi în Munții Apuseni:

Parcul Natural Apuseni, un cadru natural idilic unde puteți face o drumeție de neuitat. Aici veți fi răsplătit cu peisaje fascinante așa cum nu ai mai întâlnit până acum.

Peștera Urșilor, un loc unicat în România dar și în Europa datorită numărului impresionant de stalactite și stalagmite care au luat cele mai ciudate forme de animale, strigoi sau castele.

Peștera Meziad din Munții Pădurea Craiului, o grotă cu stalactite și stalagmite extrem de spectaculoase. Tot pe acest traseu puteți vizita și Peștera cu Cristale din Mina Farcu, amenajată la cel mai înalt nivel tehnologic și ecologic (prietenos cu mediul), fiind singurul loc din țară unde turiștii fără pregătire speologică pot admira rezervaţia cu cristale, celebrele discuri de Farcu şi „libelulele de cristal”.

La Remetea puteți poposi o clipă pentru a vizita biserica reformată din sec. XII.

Muzeul Etnografic La Fluturi din satul Chișcău.

Muzeul Aurului din Brad. Aici sunt expuse cele mai spectaculoase și valoroase 18 kilograme de aur nativ din lume, reprezentate din piese rare scoase din adâncurile munților, exact în formele pe care le putem vedea noi azi. Merită adăugat faptul că cea mai mare parte a aurului extras din România provine din zona Munților Apuseni.

La Țebea putem admira Gorunul lui Horea, un stejar în vârstă de 400 de ani, simbol al luptei pentru libertate.

Mai enumerăm: Roșia Montană, propusă pentru includerea în patrimoniul UNESCO, satul Bucium, Casa lui Avram Iancu și Dealul cu Melci, unul dintre cele mai bogate puncte fosilifere din România, unde putem vedea specii de moluște pietrificate, cu o vechime de peste 65 de milioane ani, iar lista continuă, noi enumerând doar în treacăt câteva dintre principalele obiective turistice din Munții Apuseni.

În încheiere apreciem că în Munții Apuseni natura este chiar la ea acasă. De la satele moților pline de tradiții seculare și până la drumețiile prin parcul natural care abundă de peșteri spectaculoase sau o călătorie în istoria “de aur” a locului: de aur la propriu, caci putem vizita Muzeul Aurului de la Brad, magia acestor locuri ne va determina să gândim de două ori înainte de a rezerva un bilet către Paris!

Contribuie și tu la promovarea acestor locuri minunate din țara noastră și împarte acest articol cu prietenii tăi.

 

Sursa: https://romania-in-imagini.ro/

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *