Rugăciune pentru casă și bunăstarea familiei

Stăpâne, Doamne, Dumnezeul nostru, care întru cele înalte locuieşti şi spre cele smerite priveşti, binecuvântează casa noastră şi cu puterea Ta, întăreşte-ne pe noi, robii Tăi (numele), cei ce locuim în ea.

Bine este, Doamne, ca şi casa noastră să ne fie ca o doua biserică, în care noi ne închinăm înaintea sfintelor icoane şi ne rugăm Ţie.

Binecuvântează, Doamne, găspodăria noastră şi înmulţeşte în ea toate bunătăţile, ca să uităm de grijile şi nevoile pământeşti şi să putem lucra mai cu osâdrie pentru dobândirea vieţii cele veşnice şi pentru a ajunge în locaşurile Tale cele sfinte.

Îndepărtează de la noi toate cursele vrăjmaşului celui pierzător de suflete, trimite pe îngerul Tău cel milostiv, ca să ne păzească şi să ne ferească de toată răutatea şi să ne povăţuiască spre lucrarea tuturos faptelor celor bune şi spre împlinirea sfintelor porunci.

Că ţie ţi se cuvine a ne milui şi a ne mântui, Dumnezeul nostru, şi Ţie slavă înălţăm, Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Rugăciune pentru înţelegerea în familie, către Sfinţii Mucenici Adrian şi Natalia:

O, sfinţită pereche, Sfinţilor Mucenici Adrian şi Natalia, fericiţilor soţi şi vitejilor pătimitori! Auziţi-ne pe noi, care ne rugăm vouă cu lacrimi, şi trimiteţi asupra noastră toate cele de trebuinţă sufletelor şi trupurilor noastre, şi rugaţi-L pe Hristos Dumnezeu să ne miluiască şi să facă cu noi după îndurările Sale, ca să nu pierim în păcatele noastre.

Aşa, Sfinţilor Mucenici primiţi glasul rugăciunii noastre, şi izbăviţi-ne cu mijlocirile voastre de foamete, de molimă, de cutremur, de potop, de foc, de grindină, de sabie, de năvălirea celor de alt neam şi de războiul cel dintre noi, de moartea năprasnică şi de toate nevoile, necazurile şi bolile, ca pururea fiind întăriţi cu rugăciunile voastre sa preaslăvim pe Domnul nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, dimpreună şi Celui Fără de început al Său Părinte şi Preasfântului Duh, în vecii vecilor. Amin

Cuvânt despre rugăciunea în familie:

Familia, în calitate de biserică din casă, trebuie să stabilească o rugăciune comună, în care membrii familiei să se roage unul pentru celălalt. Rugăciunea comună a familiei se naşte din rugăciunile comune ale părinţilor şi din obişnuirea copiilor cu ele.

Atunci când copilul se roagă în faţa icoanelor şi de faţă sunt părinţii, unul din ei trebuie să urmărească rostirea corectă a rugăciunii şi pronunţarea desluşită a fiecărui cuvânt.

Dacă se poate, părinţii pot să se roage în gând, pentru ca rugăciunea exterioară, lucrătoare, a copilului să ia forma rugăciunii fierbinţi interioare (a minții şi a inimii). În nici un caz părinţii nu-l vor corecta în același timp.

Pe parcursul trecerii anilor, treptat, copiii vor fi iniţiaţi în rugăciunile părinţilor. Astfel apare rugăciunea comună, care însă nu le exclude şi pe cele individuale.

În condiţiile vieţii contemporane, este mai comod ca familia să se adune pentru rugăciunea comună o dată în zi, anume seara.

Experienţa arată că familia se adună la un loc cel mai greu dimineaţa; acest lucru devine aproape imposibil. În timpul rugăciunilor comune se recomandă ca pravila principală să fie citită de copii.

Evenimentele principale şi necazurile din familie trebuie însoţite de rugăciunea comună; se pot organiza chiar şi mici slujbe pe care le pot săvârşi mirenii şi în absența preotului. Aceste slujbe constau în prealabil din rugăciuni special alese din molitfelnice şi care corespund evenimentului sau necazului respectiv.

Pravila comună a familiei reiese din numărul de rugăciuni şi din succesiunea lor (de dimineaţă, de seară etc.), cea individuală reiese din timpul liber, deoarece cel ce se roagă are posibilitatea să repete acele rugăciuni la care el nu a fost atent.

Despre aceasta au scris Cuviosul loan Scărarul, Sfântul Teofan Zăvorâtul şi mitropolitul Antonie de Suroj.

Rugăciunea trebuie deprinsă încă din tinereţe. Fiecărei vârste şi stări sufleteşti îi corespund anumite forme de rugăciune.

Rugăciunea este arta cea mai rafinată, a cărei deprindere cere multă muncă în umilinţa inimiii. A ne învăţa cum să ne rugăm, cum s-o direcţionăm, este de competenţa preoţilor duhovnici.

Mirenii să nu uite că în lipsa unei rugăciuni comune în familie nu poate exista şi „biserica din casă”. Soţilor, organizaţi aceste momente, în funcţie de împrejurările care apar în familia voastră! Învăţaţi-vă să vă rugaţi şi învăţaţi-i şi pe copiii voştri!

Sursa: Gleb Kaleda, Biserica din casă, traducere de Lucia Ciornea, Editura Sophia, București, 2006, p. 178-180.

DISTRIBUIȚI