Prima INTALNIRE cu Sofia a acestui soldat intors din Afganistan! Ce i-a soptit TATAL puiului de om din BRATELE LUI a facut o LUME INTREAGA SA PLANGA!

Filmarea în care un soldat din Marina americană îşi ţine copilul în braţe pentru prima dată, după ce s-a întors din Afganistan, a impresionat o lume întreagă.

Întreaga familie Chuva, inclusiv micuţa de doar patru luni pe nume Sophia, s-a adunat luni la Aeroportul Internaţional din

Tampa pentru a-l întâmpina pe Fernando, un soldat din Marina americană care s-a întors din Afganistan, scrie Daily Mail.

Dana Chuva şi rudele cuplului l-au aşteptat pe Fernando la aeroport cu o pancartă pe care scria: „Am aşteptat toată viaţa să te întâlnesc”.

Sophia purta un tricou având imprimate cuvintele „Bun venit acasă, tăticule!” şi o fundiţă din material de camuflaj ataşată la bentiţă.

Nerăbdarea familiei a luat sfârşit când bărbatul a apărut în cele din urmă în zona de aşteptare, grăbindu-se să-şi îmbrăţişeze soţia şi fetiţa.

Copleşit de emoţii, soldatul şi-a strâns în braţe copilul pentru prima oară, în timp ce soţia lui stătea alături, lăsându-i pe cei doi să se apropie şi încercând să-şi stăpânească lacrimile.

„Sentimentul pe care îl am acum este de uşurare. Nu am cuvinte să îl exprim”, a declarat Fernando Chuva mai târziu pentru WISHTV. „Dumnezeule, sunt atât de fericit!”

„Nu este uşor, dar când iubeşti cu adevărat pe cineva, atunci merită”, a spus soţia lui, Dana, referindu-se la perioadele lungi de aşteptare.

Fernando Chuva a făcut serviciu militar în patru misiuni peste ocean, iar Dana a venit de fiecare dată la aeroport ca să îl primească înapoi acasă.

Acum reuniunea a fost cu atât mai specială cu cât bărbatul a fost întâmpinat de un nou membru al familiei.

La naşterea micuţei Sophia, Chuva se afla deja la zeci de mii de kilometri depărtare, lucrând ca specialist în domeniul telecomunicaţiilor, a informat canalul de televiziune WISHTV.

Soţia lui i-a trimis o înregistrare cu naşterea fiicei lor, dar de-a lungul celor patru luni Chuva şi-a văzut bebeluşul doar de câteva ori prin Skype, conexiunea la internet fiind nesigură în Afganistan.

Un soldat s-a oprit din luptă şi a hrănit 3 câini maidanezi înfometaţi: Ce au făcut aceştia în semn de recunoştinţă… mi-a sfâşiat sufletul! Dumnezeule ce fiinţe iubitoare…

Când ne gândim la soldaţi şi la ororile de pe câmpul de luptă ne imaginăm că acei oameni sunt lipsiţi de umanitate, sentimente sau orice formă de emotivitate,

însă lucrurile sunt complet diferite, iar cazul prezentat în imaginile următoare dovedeşte exact acest lucru.

Iată povestea emoţionantă a unor soldaţi cu suflet mare din Afganistan ce îşi datorează viaţa unor trei căţeluşi pe care i-au adoptat imediat cum i-au văzut.

Sergentul George Duke afirmă faptul că aceste animăluţe pe care le-au găsit chiar pe câmpul de luptă, au salvat viaţa tuturor atunci când au atacat un intrus sinucigaş ce avea asupra lui o bombă.

Din păcate, unul dintre căţeluşi şi-a pierdut viaţa, dar toţi soldaţii au fost salvaţi, iar ei nu vor uita asta niciodată!

Din fericire, ceilalţi doi salvatori sunt in siguranţă, fiind duşi de Duke chiar în SUA unde au parte de cele mai bune tratamente.

Priviţi cât de integraţi în tabăra lor sunt aceste animalute loiale şi gingaşe, dar şi cât de fericiţi sunt atunci când ajung în siguranţă pe pământ american.

Iată că un câine chiar poate fi cel mai bun prieten al omului!

 

DISTRIBUIȚI