Părintele Necula: Să faceți o listă cu pomelnic cu numele acelor persoane!

Deci în total se ajunge la cifra 69. Întrucât Daniel proorocul folosește adesea expresia „săptămâni de ani” se poate face un calcul înmulțind 69 cu 7 și se ajunge la cifra 483 de ani. După profetul Ezra (4, 24), porunca aceasta s-a dat în al doilea an al domniei peste Babilon a regelui Darius (484-454 î. Hr). Deci, în calculul stabilirii timpului venirii Celui Preaînalt, cifra șapte are un rol determinant.

Șapte este, de asemenea, semnul iertării și reconcilierii între oameni, de aceea la întrebarea lui Petru: „Oare de câte ori vom ierta păcatele celor ce ne greșesc?”, aluzie la practica iertării de șapte ori a celui celui ce greșea, Hristos răspunde că trebuie să iertăm de 70 de ori câte 7. Este o altă modalitate de a spune că omul trebuie să imite în viața și relația sa cu semenii pe Dumnezeu, Care și iartă pe cel ce se întoarce cu pocăință, și îl și iubește necondiționat.

Rugăciunea Tatăl nostru conține șapte cereri care se pot constitui într-un îndreptar al cererilor adresate lui Dumnezeu, toate acestea deschizând perspectiva zilei a opta, ca împlinire a răspunsului la viața noastră, ea însăși o întrebare. De asemenea, este numărul euharistic ce ne aduce aminte de Hristos, „Pâinea ce s-a coborât din cer”, pentru a hrăni mulțimile cu hrana trupească și sufletească, este numărul împlinirii pământești și al deschiderii către hrana spirituală euharistică, ihtis fiind simbolul lui Hristos.

Înmulțirea celor cinci pâini și doi pești ne duce cu gândul la Hristos Cel în două firi, Care Se revelează în cinci taine obligatorii. Tot ca simbol euharistic, cifra șapte apare în tabloul nunții din Cana Galileii, unde Hristos, rugat de maica Sa, preface apa în vin, în cele șase vedre puse pentru spălarea iudeilor, al șaptelea vas fiind Însuși templul trupului Său din rana căruia va curge vinul euharistic al iertării păcatelor neamului omenesc.

Izgonirea celor șapte diavoli din trupul Mariei Magdalena ne duce cu mintea la lista lui Ioan Cassian, cu cele șapte păcate capitale care distrug, îmbolnăvesc din interior ființa umană: lăcomia, preacurvia, iubirea de arginți, tristețea, mânia, acedia și slava deșartă. De asemenea, nu putem trece cu vederea faptul că acestea se constituie într-un tot unitar interdependent cu putere distructivă asupra ființei umane, cu scopul de a o opri din urcușul ei spre Dumnezeu, iar la polul opus se află un alt grup de șapte, însă de data aceasta de daruri ale Duhului Sfânt care împodobesc ființa umană deschizând-o spre comuniunea cu Dumnezeu. Astfel, aceste două grupuri de câte șapte, prin conlucrare cu sufletul omului îl pot determina să urce sau să coboare, să se îndumnezeiască sau să se demonizeze.

Șapte este și numărul intervențiilor de pe cruce ale Mântuitorului: „Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai părăsit?”; „Astăzi vei fi cu mine în rai”; „Nu le socoti lor păcatul acesta”; „Femeie, iată fiul tău, Fiule, iată mama ta”; „Mi-e sete!”; „Părinte, în mâinile Tale încredințez duhul Meu”; „Săvârșitu-s-a”. Numărul acestora poate fi pus în legătură cu unele practici ascetice monahale, voturi ale tăcerii, ce impun rostirea unui număr limitat de până la șapte cuvinte pe zi.

Numărul şapte în perspectiva zilei a 8-a

În Apocalipsă, cifra șapte apare de patruzeci de ori. Ea este cifra Satanei ce caută să imite pe Dumnezeu, însă nereușind decât să desfigureze, să urâțească și să dezbine armonia creației; e numărul capetelor Fiarei apocaliptice (Apocalipsă 13,1); este numărul unei totalități în mișcare sau al unui dinamism total, ca atare, constituindu-se a fi cheia de înțelegere a Apocalipsei (șapte biserici, șapte stele, șapte duhuri ale lui Dumnezeu, șapte peceți, șapte sfeșnice, șapte trâmbițe, șapte capete, șapte pedepse, șapte potire, șapte împărați).

În cultul Bisericii, șapte este numărul Sfintelor Taine, dar și al Laudelor bisericești care sunt răstimpuri din zi în care sufletul omului are nevoie de rugăciune. E împărțirea timpului dintr-o zi în tot atâtea părți, în încercarea de a-l sfinți și răscumpăra prin invocarea numărului Duhului Sfânt.

Liturghia ne ajută să gustăm crâmpeie din Liturghia cosmică a zilei a opta, de aceea ea unește cerul cu pământul și ne unește pe noi cu Dumnezeu, fiind în același timp încununarea celor șapte Laude. șapte săptămâni este perioada Postului Mare, pe care o petrecem în așteptare și nevoință duhovnicească până ne vom întâlni cu Hristos Cel înviat, Care deschide timpul și destinul omului spre ziua a opta. șapte cruci străjuiesc biserica, arătând că Duhul Sfânt sălășluiește în ea, într-o continuă cincizecime, până la Parusia ce va fi anunțată de crucea a opta, semnul Fiului Omului.

Șapte reprezintă totalitatea vieții morale, însumând cele trei virtuți teologice și cele patru virtuți cardinale: smerenia, cumpătarea, dreptatea și puterea. șapte reprezintă, de asemenea, etapele creșterii biologice a omului: embrionară, pubertatea, adolescența, tinerețea, maturitatea, senectutea și moartea, a opta etapă deschizându-l spre o creștere epectatică a unei permanente împărtășiri din iubirea intra-treimică a lui Dumnezeu.

Toată această paletă simbolică subliniază o dată în plus valențele complexe ale lui șapte, ca cifră ce are puterea de a încorpora forțele Universului în care ne mișcăm și suntem și de a le deschide dinamic spre înveșnicire. Omul însuși stă sub semnul lui șapte prin cele șapte puncte esențiale ale corpului său, iar pecetluirea lor prin Taina Maslului nu numai că îl reabilitează psihosomatic pe om, redându-i sănătatea întregii ființe, ci îl deschide spre Dumnezeu printr-o continuă înnoire epectatică, tămăduitoare. Maslul corectează alterarea modului de existență umană în raportul ei cu Dumnezeu, redându-i capacitatea de a fi orientată în mod natural către El, prin toate facultățile sale.

Mai mult decât atât, slujba Maslului are un caracter penitențial prin excelență, scopul ei fiind nu doar de vindecare a trupului, ci mai ales a bolilor sufletești, lucru ce reiese din dubla semnificație a verbului „σώζέίν”, întâlnit în textul pe care se fundamentează ființarea ei ca taină a Bisericii, la Iacov 5,15: „și rugăciunea credinței va mântui /vindeca pe cel bolnav și Domnul îl va ridica și de va fi făcut păcate se vor ierta lui”. Acest dublu caracter al tainei are capacitatea de regenerare a ființei umane în integralitatea ei, făcând-o capabilă încă din lumea aceasta de a trăi viața în Hristos în perspectiva comuniunii veșnice cu El. Dacă vindecarea suferințelor fizice este apanajul medicinei umane și al tratamentului medical, atunci când armonia interioară psiho-somatică este perturbată de lipsa de continuitate dintre energiile sufletești și trupești, trupul ne mai fiind mediul transparent de reflectare a prezenței interioare a lui Dumnezeu, în această situație numai prezența taumaturgică a ungerii Duhului mai poate reface această breșă.

Chiar dacă suferințele fizice nu ne sunt vindecate de fiecare dată în totalitate, prin Taina Maslului, totuși, este restabilită pe de o parte legătura trup- suflet, iar pe de alta harul împărtășit prin aceasta întărește legătura ființei umane cu Dumnezeu. Maslul este din acest punct de vedere un element ce anticipează Parusia, creștinul simțind încă din această viață o pregustare a restaurării ființei sale integrale în Hristos și a comuniunii de iubire întru veșnicie cu El. În felul acesta, am putea spune că Maslul este o taină a speranței pentru ființa umană, care nu se mai percepe ca ființă sfâșiată de incertitudini și trăiri existențialiste nihiliste, ci mai ales ca persoană și loc al prezenței și lucrării lui Dumnezeu. Ea subliniază mai ales valoarea trupului uman destinat să fie nu închisoare a sufletului și piatră de poticnire în calea mântuirii, ci capabil de a fi preaslăvit prin participarea după har, împreună cu sufletul, la trupul îndumnezeit al lui Hristos.

Anul acesta Biserica ne îndeamnă să acordăm o atenție deosebită înțelegerii suferinței omului și mai ales căilor prin care aceasta poate deveni o cale a întâlnirii noastre cu Dumnezeu, o taină a transfigurării întregii naturi umane. Asumarea suferinței și bolilor de către fiecare dintre noi demonstrează o matură experiență duhovnicească fortificată în focul încercărilor, ce ne pregătește în perspectiva întâlnirii noastre cu Hristos cel înviat.

Taina Sfântului Maslu – transfigurare taumaturgică a suferinței

Sursa: Farmacia Domnului

DISTRIBUIȚI