Murdăria de pe telefon poate releva aspecte importante ale vieţii personale

Analizând moleculele prezente pe suprafaţa unui telefon, este posibilă realizarea unui profil al modului de viaţă al proprietarului său.

Regim alimentar, stare de sănătate, produse cosmetice folosite sau locuri vizitate… Toate aceste date pot fi obţinute de oamenii de ştiinţă cu ajutorul unei simple analize a telefonului mobil. La fiecare folosire, posesorul aparatului depune molecule din stratul exterior al pielii sale pe suprafaţa telefonului.

Astfel, analizând aceste molecule, este posibilă întocmirea unui portret-robot al modului de viaţă al utilizatorului telefonului mobil, susţine un studiu publicat în revista Academiei Americane de Ştiinţe (PNAS). Cercetătorii din echipa lui Pieter Dorrestein, profesor de chimie şi biochimie la Universitatea California (SUA), au efectuat prelevări de pe telefoanele mobile şi mâna dreaptă a unui eşantion de 39 de indivizi.

Patru prelevări au fost efectuate de pe telefon şi opt de pe mâna dreaptă a fiecărui individ. Aceste eşantioane au fost apoi analizate şi comparate cu o bază de date care repertoriază compoziţia chimică a mii de produse. Moleculele găsite au permis determinarea sexului posesorului, a preferinţelor acestuia pentru bere sau vin sau să se afle dacă el foloseşte sau nu medicamente.

Este inutil ca indivizii să încerce să şteargă telefonul pentru a face să dispară urmele modului său de viaţă, deoarece unele molecule rămân prezente mai multe luni pe aparat. Acest nou gen de portret-robot ar putea permite stabilirea profilului unor criminali şi metoda ar fi extrem de utilă în cazul în care ADN-ul şi amprentele digitale nu ar putea fi folosite. Există totuşi o limită majoră în folosirea acestui «profilaj molecular»: el nu este la fel de fiabil ca ADN-ul sau amprentele digitale.

Scrie un comentariu