M-am săturat să stau goală lângă el

‘Bună, Andrei. Sunt curioasă să aflu punctul tău de vedere despre bărbații care refuză sexual femeile. Și nu vorbesc despre refuzul ăla pertinent, ci despre lălăiala aceea nefirească, de genul: baby, ești frumoasă, sexy, dar…’. Asta mi-a scris acum câteva zile o domnișoară.

Sincer, subiectul ăsta îmi stătea pe creier de vreo 3 săptămâni, când m-am întâlnit cu o cunoștință și, din vorbă în vorbă, am ajuns la relații.

Ce mi-a spus? ‘Frate, scrie și tu despre bărbații care nu vor să facă sex. Pe bune, am avut unul și crede-mă că m-am săturat să stau goală lângă el și el nimic’.
Inițial, aș fi vrut să pun un titlu de genul: ‘și femeile vor sex!’ Ar fi avunt sens. Nu de alta, dar am impresia că există o imagine eronată a femeilor din prezent. Cumva, există mulți bărbați care cred că femeile fie vor să-i facă, adică să-i exploateze de timp și resurse, fără să ofere nimic (ceea ce poate fi adevărat în anumite cazuri), fie că femeile sunt niște mașinării sexuale greu de satisfăcut (ceea ce este discutabil).

Rar vezi echilibru, rar vezi discuții simple despre ceea ce ne dorim, despre nevoile noastre. Multă frică, multă reținere în discurs, multă perdea. De fapt, ce perdea, draperie de aia groasă!

Nu prea ne place să spunem adevărul, de teamă să nu fim judecați. Iar la femei e nasol rău cu dorința de sex, chiar dacă este cât se poate de firească.

Dar… uite că, din ce în ce mai des, aud povești despre femei care sunt nefericite din cauza faptului că bărbații lor nu-și fac treaba în așternuturi. Și aici nu vorbim despre accidente sau despre mici întârzieri. Aici vorbim despre pauze de sex de luni de zile sau mai mult.

Situație care, vă rog să-mi dați voie să recunosc, mă sperie!

Sigur, nu știu câte cazuri de acest gen sunt, însă fac pariu că nu sunt doar cele două despre care am auzit în ultima vreme.

⬇Citește articolul pe pagina următoare⬇

DISTRIBUIȚI