Lucrare de control virala! 5 ori 3 egal cu 15. De ce profesorul nu a fost de aceiasi parere

O lucrare de control a unui elev din SUA a devenit virala pe internet din cauza profesorului care a corectat lucrarea.

La respectivul test la matematica, elevul trebuia, folosind ”strategia adunarii repetate”, sa spuna cat este rezultatul calculului 5×3.

Elevul a scris ca 5×3 este egal cu 5+5+5, adica 15, insa profesorul nu a punctat raspunsul. Asta pentru ca, in opinia sa, 5×3 este egal cu 3+3+3+3+3.

La punctul doi, elevul trebuia sa deseneze o matrice pentru a rezolva calculul 4×6.

Elevul a desenat o matrice cu sase randuri si patru coloane, insa profesorul a taiat din nou raspunsul, desenand la randul sau o matrice cu patru randuri si sase coloane, rezultatul fiind de ambele dati, nesurprinzator, 24.

Una dintre explicatiile posibile gasite de utilizatorii care au vazut imaginea pe Reddit este ca, prin definitie, 5×3 inseamna de 5 ori 3 (nu de 3 ori 5), la fel cu 4×6 inseamna de 4 ori 6 (nu de 6 ori 4).

Cu toate acestea, inmultirea este comutativa, astfel ca raspunsul nu se schimba si elevul nu ar fi trebuit depunctat.

sursa: gandul.info