Lovitură DEVASTATOARE pentru Valentina Pelinel. Instanța a decis!

Valentina Pelinel tocmai a aflat vestea din presă. Instanța a luat o hotărâre în privința lui Cristi Borcea. Omul de afaceri nu va fi eliberat, așa cum se aștepta.

Așadar, Cristi Borcea rămâne în închisoare, conform deciziei luate astăzi de judecători. Sentința a fost pronunțată de magistrații Judecătoriei sectorului 4. Este vorba despre „Dosarul Transferurilor”.

Acum două săptămâni, magistrații au vrut să îl elibereze

„Nu a fost sancţionat disciplinar şi, pentru stăruinţa în muncă şi pentru modul în care a participat la activităţile de reintegrare socială, a fost recompensat de 30 ori: de 20 ori cu suplimentarea dreptului la pachet şi la vizită şi de 10 ori cu permisiunea de ieşire din penitenciar.

A menţinut permanent legătura cu mediul de suport prin vizite, apeluri telefonice, corespondenţă şi convorbiri on-line.

A beneficiat de sprijin material şi moral din partea familiei. Este important de reţinut că petentul nu este cunoscut cu antecedente penale”
, se arăta în decizia inițială, care nu era însă definitivă.

Valentina Pelinel și Cristi Borcea au împreună un băiețel, pe nume Milan.

Amalia Enache, ÎN DOLIU: „O să o iubesc pentru eternitate!”

⬇Citește articolul pe pagina următoare⬇

DISTRIBUIȚI