Lectie de viata! Are 80 de ani şi trăieşte, de o viaţă, izolată în munţi. Nu are vecini şi nici gard în jurul colibei.

Emisiunile despre supravieţuire filmate de Discovery prin junglele africane sunt apă de ploaie pe lângă ce îndură o bătrânică aici, în România.

Maria Zăican are 80 de ani şi trăieşte, de o viaţă, izolată în munţi. Nu are vecini şi nici gard în jurul colibei. O mai vizitează, din când în când, fiarele pădurii.

Cătunul Comarnici – localitatea Colţi – judeţul Buzău. Cândva, aici îşi duceau zilele vreo 17 familii, răsfirate cu gospodăriile ba pe crestele muntelui, ba prin văile râului. Bătrânii au murit, tineretul a fugit care-n-cotro, pe la oraşe, aşa că satul este acum dezafectat, iar locuinţele s-au prăbuşit sub povara anilor.

O singură fiinţă a mai rămas „la vatră”! Maria Zăican are 80 de ani, din care mai bine de 60 i-a petrecut la Comarnici. Nu are apă, nu are drumuri şi până mai ieri nu avea nici curent electric, dar nu ar părăsi cămăruţa ei din creierul munţilor pentru nimic în lume.

„Aveam 19 ani când am venit aici, deh!, după bărbat, că aşa erau vremurile atunci. Cât a trăit el, nu ne-a lipsit nimic. Ne-am gospodărit frumos. Acum mi-e greu, că-s singură şi nu am cu cine schimba o vorbă de om. Au încercat să mă ia nepoţii pe la casele lor, am stat o zi şi m-am întors. Dacă aici îmi sunt rădăcinile, ce să fac?”, spune Maria Zăican scrie Click.ro

Necazurile s-au ţinut lanţ de capul femeii, dar nici unul nu a clintit-o de pe ruinele Comarniciului. Şi-a pierdut, pe rând, soţul şi unicul băiat, iar casa i-a luat foc în urmă cu câţiva ani.

Cea mai apropiată suflare de om este la vreo trei kilometri distanţă, dar drumul e anevoios, aşa că mai bine te laşi păgubaş. Un om cu suflet bun şi cu dare de mână i-a donat femeii un panou solar, să aibă şi ea un bec, să nu mai stea la lumânare. Alţii au adus un televizor alb-negru, dar de unde antenă?

„Mă plictisesc doar când e urât afară şi nu am ce să deretic. În rest cu animalele: mai am câteva oi, nişte curcani, un măgăruş şi doi câini. Ce mi-o mai rămas şi mie de când au trecut lupii ultima dată. Mare necaz am avut: mi-au luat şi căţeaua din faţa casei. Am ieşit la ei, dar duşi au fost. Şi mistreţii trec pe aici, au râmat tot pământul în jurul casei. Vulpea m-a lăsat fără câteva găinuşe. Şi uliul a dat iama în păsări, dar ce să faci, împarţi viaţa cu lighioanele”, spune bătrânica, afişând un zâmbet larg pe faţa luminată de doi ochii albaştri şi senini ca cerul.


Când vremea e bună, Maria Zăican coboară la biserică, preţ de câţiva kilometri, prin pădure, traversând povârnişuri şi albii de râu. Atunci e rost şi de cumpărături, atât cât îi permite pensia modestă, de doar 460 de lei: pâine, ulei, sare şi mălai. În rest, mănâncă ce-i oferă gospodăria şi pădurea înconjurătoare. Şi rău nu e, că, de când se ştie, femeia nu a călcat prin spitale.

 

„Nici la dinţi nu am fost. Sunt rea de gură, i-am pierdut pe toţi, dar i-am scos singurică, unu câte unu”, se mândreşte bătrânica.

Citeste mai mult pe Click.ro

DACA TI-A PLACUT ACEST ARTICOL IL POTI DISTRIBUI


Publicitate: