La 31 de ani câştigă sute de mii de euro dintr-o afacere la care nimeni nu s-ar fi gândit

Prima experienţă antreprenorială a Adelei Lazăr, o vâlceancă de 31 de ani, a fost un real succes.

Tânăra a creat o platformă unică în România – licitația pe gunoi – din care câştigă sute de mii de euro.

Platforma online deşeuriambalaje.ro a fost creată după ce Adela Lazăr a sesizat o oportunitate de afaceri apărută în urma modificării legii 249/2015, anul trecut.

Potrivit Business Magazin, ideea acestei afaceri a apărut în contextul în care companiile care pun pe piaţă produse în

tot soiul de ambalaje trebuie să dovedească an de an că reciclează o pondere tot mai importantă din deşeurile pe care le generează. Altfel, plătesc amenzi.

Conform legii, acum companiile îşi pot îndeplini individual ţintele de reciclare prin achiziţia şi reciclarea altor deşeuri decât cele proprii.

„Înainte, companiile îşi putea îndeplini ţinta de reciclare doar cu propriile produse. Acum, poate să-şi îndeplinească

această ţintă cumpărând deşeuri de la firme de salubrizare, colectori, reciclatori, staţii de sortare“, spune Adela Lazăr.

Prin reciclare, atât consumatorii cât şi companiile pot avea un impact pozitiv asupra mediul în care trăim şi asupra societăţii.

Autorităţile au impus companiilor să recicleze minimum 55% din greutatea ambalajelor puse pe piaţă într-un an.

Până nu demult, companiile pasau această obligaţii unor organizaţiilor care se ocupau de asta.

Din iunie 2016, producătorii au posibilitatea să cumpere deşeuri şi să le recicleze pentru a-şi atinge ţintele, astfel încât să nu fie amendate.

Platforma conectează direct producătorii şi importatorii care pun bunuri ambalate pe piaţă, cu firmele care se ocupă de reciclate şi colectare, cei care deţin deşeuri de ambalaje pentru care pot oferi trasabilitate.

Tânăra se află la prima experienţă antreprenorială, având o carieră de aproape 10 ani în waste management;

a lucrat de-a lungul timpului în mai multe companii de salubritate din România, iar din 2014 este

expert independent al Comisiei Europene la Bruxelles ”pe zona de reciclare şi pentru infrastructură de mediu“, după cum explică ea însăşi.

Companiile producătoare sau importatorii au obligaţia legală să prevină producerea deşeurilor de ambalaje şi să le refolosească, în urma reciclării.

Astfel, Lazăr a sesizat oportunitatea şi a realizat o platformă electronică prin intermediul căreia producătorii pot cumpăra deşeuri pentru reciclare, iar colectorii le pot vinde.

Totul se face pe sistemul de licitaţii. „Am creat un spaţiu virtual în care să punem toţi actorii la masă, adică producătorii şi importatorii care au ţinte de îndeplinit şi cei care deţin deşeurile.

Ei pot interacţiona virtual într-un spaţiu transparent, pornind de la un preţ stabilit“, spune Lazăr.

Cum va fi vremea în weekend (17-18 februarie 2018). Anunț de la meteorologi

România a fost lovită săptămâna aceasta de un ciclon puternic, care a cauzat fenomene precum ninsori viscolite și ploi abundente.

Weekendul acesta vremea se mai domolește. Iată care sunt estimările pentru regiunile istorice ale țării!

Cum va fi vremea în weekend

MOLDOVA

Temperaturile vor coborî până la -6 grade până duminică, iar maximele care se vor înregistra nu vor depăși 2 grade în timpul zilei.

Sunt așteptate precipitații mixte, iar vântul va sufla slab până la moderat.

MUNTENIA

Duminică sunt așteptate precipitații mixte în Muntenia, iar în București există șanse de mici fulguieli în timpul zilei.

Vremea în sudul țării va fi ceva mai blândă, cu maxime în timpul zilei de până la 8 grade Celsius.

OLTENIA

Vreme senină la Craiova sâmbătă, 17 februarie. Soarele îi va mângâia pe olteni pe parcursul întregii zile.

Temperatura maximă în acest weekend va fi de 9 grade Celsius, deci o vreme de primăvară. Sunt așteptate ploi însemnate duminică.

DOBROGEA

Și la mare plouă în acest sfârșit de săptămână, mai exact duminică. Temperaturile vor fi cuprinse în următoarele trei zile între 0 și 7 grade Celsius.

BANAT

Și la Timișoara plouă, tot duminică. Temperaturile vor fi cuprinse între -3 și 6 grade Celsius.

Va iești soarele sâmbătă, însă va fi acoperit în cea mai mare parte a zilei de norișorii gri.

MARAMUREȘ ȘI SĂTMAR

În zona Maramureșului și Sătmarului nu se așteaptă precipitații, însă vântul va bate suficient de tare încât sătmărenii să se îmbrace gros.

Temperatura maximă din acest weekend va fi de 7 grade.

TRANSILVANIA

La Cluj ninge ca în povești duminică, mai ales în zonele cu altitudini înalte. Maxima acestui sfârșit de săptămână este de 5 grade Celsius. Noaptea va exista fenomenul de inghet.

DISTRIBUIȚI