„Iubitul meu mi-a spus că i-ar plăcea să mă privească făcând dragoste cu alt bărbat. Știți ce-am făcut? M-am dus și m-am culcat cu o grămadă de băieți, dar fără ca el să mă vadă vreodată…” Da, l-a înșelat, dar să vedeți ce i-a făcut bărbatul! Femeile nu vor rezista să vadă una ca asta:

„Iubitul meu mi-a spus că i-ar plăcea să mă privească făcând dragoste cu alt bărbat. Știți ce-am făcut? M-am dus și m-am culcat cu o grămadă de băieți, dar fără ca el să mă vadă vreodată…” Da, l-a înșelat, dar să vedeți ce i-a făcut bărbatul! Femeile nu vor rezista să vadă una ca asta:

Cred că fidelitatea e relativă, nu știu de ce pune lumea așa de mare preț pe ea. Pentru că poți să te afli într-un cuplu foarte fidel, în care niciodată nu ai călcat pe alături și nici

partenerul sau partenera ta nu a făcut-o (dacă tu, cel care citește textul meu ești bărbat). Și să ai alte probleme, și mai mari, în acel cuplu foarte… fidel. Și atunci care e satisfacția?!

Dacă tot pot să scriu povestea mea sub anonimat, o voi face ca să vă prezint o variantă mai neconvențională de cuplu.

Între 26 și 31 de ani am avut o relație caracterizată de respect, de veselie, de afecțiune reciprocă și de prietenie. Dar nu de fidelitate.

Adică și eu și P., prietenul meu, am avut alte legături, fără ca asta să ne facă să devenim amari sau agresivi unul cu celălalt. El este artist și se știe că artiștii sunt mai libertini.

Face filme experimentale și în peregrinările sale prin Europa întâlnește femei frumoase și are experiențe diferite.

Mereu a fost așa. Am știut de la început cu cine mă încurc, iar el nu a făcut niciun efort să ascundă felul său de a fi.

Poliamorie și prietenie

Eu nu conștientizasem că poate exista și astfel de variantă de relație amoroasă. Până la el am avut vreo doi iubiți și relațiile mele au fost fidele și monogame.

M-am îndrăgostit de P., de talentul lui, de frumusețea lui fizică remarcabilă și de faptul că avea o mare imaginație erotică.

Mereu mi-a plăcut amorul și practicarea fără inhibiții a acestui „sport“ m-a făcut să mă simt femeie.

Iar el, cu vorbe meșteșugite, a știut să-mi flateze orgoliul feminin și să-mi sublinieze calitățile.

Până la urmă, ce poate fi mai flatant decât să te iubească un artist obișnuit să vadă și să analizeze frumusețea feminină?

Am avut câteva luni de relație monogamă cu el, și o mare surpriză, atunci când mi-a spus că i-ar plăcea să mă privească făcând dragoste cu alt bărbat…

Știam, teoretic, că pot exista și astfel de variante de cuplu, cupluri poliamoroase, swingers, etc.

Dar nu mi-am pus problema că o sa dau eu peste varianta cu pricina… Ha! Viața e ironică și are umor din belșug.

Pentru o tipă cu o educație destul de clasică și de conservatoare, uite că mi s-a întâmplat tocmai mie să experimentez poliamoria. Și să-mi deschidă orizontul, ba chiar să-mi placă.

Între fantezie și act

Nu am ajuns în punctul în care să punem în act fantezia lui P. de a mă vedea făcând dragoste cu altul.

Adică a rămas doar o fantezie de-a lui, și nu m-a privit niciodată făcând amor cu alt bărbat.

Dar asta mi-a pus niște probleme și mi-a ridicat niște întrebări la momentul respectiv. Aveam 29 de ani. Am început să îi studiez comportamentul și să văd că flirtează cu prietenele mele.

Eu nu sunt geloasă și nu am avut reacții negative niciodată dacă le făcea complimente. Pur și simplu îmi

părea un tip sensibil la frumos și cunoștințele mele feminine mele erau încântate să fie văzute, remarcate, complimentate.

Eu eram încântată să am lângă mine un bărbat atât de rafinat și de generos. Apoi am aflat că s-a mai culcat și cu alte femei, necunoscute mie. Zbang! Deci nu era doar o teorie faza cu amorul multiplicat…

Am avut câteva zile de șoc și groază, de gelozie cum nu am mai experimentat anterior. L-am întrebat de ce și mi-a spus că el așa vede lucrurile. Nu a încercat să se scuze sau să se apere.

Mi-am dat seama că da, sunt oameni care pot avea altă perspectivă asupra vieții, cuplului, fidelității. Alta decât o am eu, cel puțin. Mi s-a părut nedrept să-l pedepsesc pentru asta.

Până la urmă, el vine dintr-o familie foarte educată și foarte libertină, cu părinți trăiți în Franța în perioada 1968-69,

când francezii își expuneau moravurile („ușoare“ din punctul nostru de vedere, de români), poliamoria și afecțiunea împărțită cu generozitate în dreapta și în stânga.

Dacă vezi lucrurile în context, ele încetează să îți mai pară bizare. P. era rezultatul lor, al acestor părinți libertini care

făceau nudism la mare și pe unde mai apucau, dar se iubeau mult și își citeau reciproc poeme de Baudelaire…

Ce cuplu minunat, până la urmă! Afecțiunea lui față de mine mă făcea să cred că am putea avea același tip de relație.

Stop geloziei!

Și, într-un fel, am avut acest tip de cuplu. Am încetat brusc să mai fiu geloasă. Mi-am impus, ba chiar am adoptat ideea.

Ca orice „copil“ adoptat, ideea asta a necesitat o perioadă de adaptare reciprocă, dar a mers.

Am avut o scurtă discuție din care am concluzionat amândoi, ușurați, că fidelitatea nu e cel mai important lucru pentru noi.

Simțeam că avem împreună chestii mult mai importante. O mare compatibilitate intelectuală și amoroasa, de exemplu.

P. este și azi cel mai stimulant partener de discuții, pentru mine. Inteligența și talentul lui mă încântă ca la început.

Și el spune despre mine același lucru. Apoi e respectul nostru unul pentru celălalt.

Faptul că în toate perioadele noastre de răceală nu ne-am insultat niciodată, nu am pierdut respectul și

nu am vulgarizat interacțiunile dintre noi. Că țineam mult unul la altul, și, mai ales, prietenia noastră.

În perioada relației noastre prietenia a fost cel mai puternic liant. Eu am avut un accident și timp de o lună am fost în ghips cu piciorul stâng.

El a fost cel care m-a dus la baie, mă ajuta să fac baie sau îmi făcea cumpărături. Grija unul față de celălalt a rămas constantă.

Eu i-am ascultat îndoielile, depresiile când un film nu primea finanțare sau era în pană de creativitate și de inspirație.

Desigur, în toți acești ani, și el și eu am avut alți parteneri. Nu ne povesteam aventurile, dar știam că nu ne suntem fideli unul altuia.

Am avut o anume satisfacție când i-am spus odată că îmi place de cineva, și am citit tristețe și o ușoară gelozie pe chipul lui.

Deci e și el om, până la urmă, și are reacții umane, de bărbat gelos… Și, mai ales, a fost dovada că ține la mine.

Dar s-a controlat și nu a spus nimic. Am înțeles din reacția lui că e ok, și că pot da curs acelei iubiri incipiente.

⬇Citește articolul pe pagina următoare⬇

DISTRIBUIȚI