Internetul ”se va închide” pentru 24 de ore în 2017

În decembrie – o serie de experţi în diferite industrii se întrec în profeţii, însă una dintre acestea a atras atenţia presei internaţionale: tot internetul va fi închis timp de 24 de ore.

Previziunea a fost făcută de un specialist al companie americane de soluţii de securitate LogRhytm – potrivit lui James Carder, şeful de securitate şi vicepreşedintele acestei companii, va exista o problemă care nu va ţine doar de aspectele tehnice şi care îi va împiedica pe oameni să îşi încarce selfie-urile pe Instagram, de pildă.

”În 2017, vom avea o lovitură mare la un moment dat, undeva. Dacă internetul se va prăbuşi, pieţele financiare vor cădea”, spune el.

Expertul de securitate a declarat jurnaliştilor de la Business Insider că au existat o serie de semne în acest sens pe parcursul anului 2016. ”Am văzut atacuri de securitate care au oprit funcţionalitatea Twitter şi Spotify pentru câteva ore. Acestea erau doar teste”, a spus el.

Carter a prezis şi că problema ştirilor false se va înrăutăţi, iar hackerii vor ţinti instituţii media importante precum CNN şi Fox News.”Cred că hackerii se vor concentra pe două-trei instituţii media importante în vederea promovării libertăţii de exprimare.”

Specialistul australian Simon Howe a prezis că atacurile tip ransomware pe dispozitivele mobile vor prevala în anul care urmează, în scopul furtului de bani de la utilizatorii acestora.

”Spre exemplu, atacatorii vor ameninţa trimiterea sau ştergerea fotografiilor utilizatorilor, în cazul în care răscumpărarea solicitată nu va fi plătită. Gândiţi-vă – cam cât aţi plăti ca să vă recuperaţi fotografiile?”

sursa: descopera.ro

Scrie un comentariu