Începe un nou an şcolar. În acest context vă oferim pilda unui preot care trimite sute de elevi sărmani la şcoală:

Pentru al doisprezecelea an consecutiv, preotul Dan Damaschin de la biserica Maternităţii „Cuza-Vodă” din Iaşi pregăteşte pentru şcoală sute de copii nevoiaşi.

Dan Damaschin, preotul misionar de la Biserica „Naşterii Domnului” din curtea Maternităţii „Cuza-Vodă” Iaşi, pregăteşte pentru începerea şcolii 1.000 de copii nevoiaşi din comunele judeţului Iaşi.

Pentru al doisprezecelea an consecutiv, părintele Damaschin se îngrijeşte să le ofere elevilor sărmani haine, încălţăminte, rechizite produse de igienă şi curăţenie.

Damaschin derulează proiectul numit „Grăuntele de muştar” de trei ori pe an: la începutul anului şcolar, de Crăciun şi de Paşte.

„Prin acest proiect oferim sprijn copiilor din familii numeroase, cu situaţie financiară precară, la început de an şcolar. Am început proiectul în 2005, când am ajuns la biserica în care slujesc şi în prezent. În primii ani ajutam de fiecare dată câteva sute de copii. În ultimii doi ani, ne-am propus şi am reuşit să umplem ghiozdanele a 1.000 de elevi cu tot ce au nevoie pentru şcoală”, a relatat preotul Dan Damaschin.

Pentru anul şcolar şi universitar 2017-2018, preotul şi-a propus să ajute, pe lângă cei 1.000 de elevi, şi 30 de studenţi cu rezultate deosebite, dar cu o situaţie financiară dificilă. Cu sprijinul colaboratorilor părintelui, tinerii vor primi lunar o bursă cu o valoare cuprinsă între 200 şi 400 lei.

În ultimele zile, Damaschin a reuşit să ajungă la peste 600 de copii cărora să le ofere ghiozdane, rechizite, haine şi papuci cu care să meargă la şcoală peste câteva zile.

În weekend, încă 300 de elevi din familii nevoiaşe vor primi cadouri pentru anul şcolar 2017-2018. „Pe lângă cei 1.000 de copiii pe care îi avem pe liste, ne vin mame direct la biserică şi ne cer ajutor pentru începutul anului şcolar. Nu pot să nu le dăm şi lor ce au nevoie. Altfel spus, nu mă opresc şi nu am de gând să trag linie la 1.000 de elevi ajutaţi”, a mai precizat Damaschin.

Preotul Dan Damaschin derulează mai multe proiecte pentru familiile nevoiaşe, cu mulţi copii, din comunele judeţului Iaşi. Prin acestea peste 1.000 de copii primesc lunar ajutoare de la oameni din ţară impresionaţi de iniţiativa preotului. Persoanele interesate să sprijine proiectele părintelui Dan Damaschin îl pot contacta la numărul de telefon 0744.798.610.

***

Pr. Dan Damaschin din Iași pornește un proiect de adopție la distanță pentru 400 de copii săraci
Milostenia
Vineri, 22 Iulie 2016 10:03
Mesaj trimis pe Facebook de Pr. Dan Damaschin, preot misionar la Spitalul Clinic de Obstetrică-Ginecologie Cuza-Vodă, Iaşi:

“Doamne ajută! S-a terminat aşteptarea!

8 Iulie 2016! Reţineţi această dată. Va intra în istorie, adică vom intra în istorie! Nu vorbesc de istoria la care se gândesc unii, sigur nu vom fi daţi la Bac, cel mult nişte bătrânele pe banca din faţa scării blocului sau la şedinţa de pe uliţă ne vor transforma în subiect de şedinţă.

Ceea ce vă pot asigura însă, este faptul că, sufleţelul pe care îl veţi ajuta de astăzi înainte, vă va purta în inimă pentru totdeauna. Iar dacă, de bunăvoie şi nesiliţi de nimeni, doriţi să schimbaţi istoria, în calitate de supereroi, sau, vorbind pe înţelesul tuturor creştinilor, Îngeri Păzitori, atunci trebuie să fim conştienţi de altceva, că în afară de Legea Iubirii, ar mai fi câteva condiţii. Regulile jocului în care intraţi (în curând vă veţi da seama că nu e deloc o joacă, dar va fi prea târziu), vi le prezentăm prin amabilitatea domnului Marck Zuckerberg, mai jos.

7 pași de urmat pentru a deveni ,,ÎNGERUL PĂZITOR” alunui copil sărman

Alegeți din lista afișată unul sau mai mulți copii pe care doriți să-i sprijiniți pe o perioadă îndelungată (1-5 ani).

Notați în tabel numele dumneavoastă în dreptul copilului la secțiunea Înger Păzitor. În cazul în care posibilitățile financiare ale dumneavoastră pot asigura doar jumătate sau un sfert din cheltuielile de întreținere a unui copil, după numele dumneavoastră precizați procentul contribuției oferite (25% sau 50%).
Dacă întâmpinați dificultăți în completarea tabelului, lăsați un mesaj și noi vă contactăm imediat.

Pe Messenger în privat, ne lăsați numărul de telefon pentru a vă putea contacta și a vă oferi mai multe detalii.
Odată ales copilul, veți primi în privat informații despre copil, și Contractul de “Adopție la Distanță”.

Expediați contractul semnat în format electronic sau poștal. În cazul în care acest lucru nu este cu putință, discutăm la telefon.
Felicitări! Ați devenit Îngerul Păzitor al unui copil din programul “Dăruim Speranță” De acum înainte, în funcție de categoria de donator în care vă încadrați (A,B,C,D), vă vom oferi toate informațiile necesare.
Vă mulțumim!

DĂRUIM SPERANȚĂ!

Dragi prieteni, prin proiectele noastre dorim să aducem bucurie copiilor și, implicit, famiilor lor, adunând din bunătatea oamenilor și dăruind din suflet, mai departe, speranță. Pe baza misiunii noastre din ultimii doisprezece ani desfășurate în cadrul Maternității „Cuza Vodă” din Iași am înfiinţat Asociația “Glasul Vieții”, în dorința de a împlini porunca Domnului nostru Iisus Hristos de „a ne iubi aproapele așa cum El ne iubește pe noi”.

Maternitatea „Cuza Vodă” este nu doar cea mai mare din țară, după numărul de nașteri, ci și cea mai săracă, drept centru medical al celei mai defavorizate regiuni europene. Această organizație vine în sprijinul mamelor cu mulți copii ce ajung în Maternitatea Cuza Vodă, precum și al femeilor însărcinate aflate în dificultate, prin dăruirea zecilor de voluntari, având drept sprijin material donațiile oamenilor dragi care la fel ca noi, cred într-o lume mai bună, în care, pentru fiecare mamă, nașterea ar trebui să fie cel mai fericit moment al vieții, iar pentru fiecare copil casa, masa, școala și profesia dorită să nu rămână doar un vis.

Pentru a-și îndeplini obiectivele, Asociaţia Glasul Vieţii România desfășoară următoarele proiecte:

1. “Dăruim speranță”, program social de sprijin pentru copiii din familii defavorizate de tip “adopție la distanță”. Ne propunem, pentru perioada 2016-2020, să unim în aceeași familie 400 de copii și donatorii lor având același scop: “Împreuna facem oameni mari”. Concret, unul sau mai mulți donatori vor avea șansa să ofere copilului ales sprijinul material care să-i permită în condiții de viață corespunzătoare o educație de calitate.

2. „Grăuntele de muștar”- oferim sprijn copiilor din familii numeroase, cu situaţie financiară precară, la început de an școlar. An de an, numărul solicitanților a crescut proporțional cu implicarea voluntarilor.

Pentru anul școlar și universitar 2016-2017 vom pregăti:

îmbrăcăminte, încălțăminte și rechizite la 700 de elevi și studenți;
12 burse pentru tineri din familiile defavorizate, cu rezultate foarte bune la învățătură.

3. Centrul de ocrotire al mamelor și al pruncilor „Casa Vieții – Sfânta Elena” (în construcție), în colaborare cu Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” Beldiman. Centrul va dispune de 24 de locuințe protejate pentru 48 de mame singure și copiii lor, aflați la grea încercare . În toamna anului 2016 primele mame (studente și eleve aflate la studii în orașul Iași) vor avea o casă a lor.

4. Centrul medical “FemClinic”, cabinet de consultații gratuite pentru femeile defavorizate, în parteneriat cu asociația Primul Pas Iaşi. Este inițiativa noastră pentru prevenirea bolilor grave la femeile care nu-şi permit “luxul” unor investigaţii medicale de specialitate şi mai ales, pentru a ajuta mamele însărcinate marginalizate de familie şi societate

5. „Naşterea pruncilor, cale de mântuire” . Intensificarea misiunii noastre în plan social din cadrul Maternităţii Cuza Voda a determinat dezvoltarea unui program permanent de sprijin pentru mamele din cele două maternităţi din Iaşi aflate în dificultate:

zilnic, la externare, în medie, 3 mame, solicita sprijin constând în bani pentru transportul la domiciliu, scutece de unică folosinţă, haine pentru adulţi şi nou născuţi, alimente şi medicamente;
pe perioada spitalizării, sute de mame, anual, solicita ajutor pentru a avea minimul necesar (pijamale, articole de igienă, medicamente, supliment alimentar);
deoarece, în Centrul Regional de Neunatologie din Iaşi sunt trataţi mii de copii din toate judeţele Moldovei, exista mult prea multe mame nevoite să doarmă în locuri necorespunzătoare pentru a fi alături de pruncii bolnavi. Pentru a ajuta aceste mame, am închiriat un spaţiu corespunzător în apropierea spitalului;
la marile sărbători creştine, şi ori de câte ori avem ocazia, toate pacientele din spital primesc din partea bisericii o masă caldă corespunzătoare pregătită la bucătăria spitalului sau în regim catering, precum şi daruri constând în articole de îmbrăcăminte, igienă şi jucării.

⬇Citește articolul pe pagina următoare⬇

DISTRIBUIȚI