Horoscop de weekend: 10-11 decembrie.

Se anunţă un sfârşit de săptămână activ pentru toate zodiile

Berbec

Companionii tăi sunt cam irascibili şi nu le convine nimic, deci înarmează-te cu multa răbdare ca să îi convingi că şi tu ai dreptate. Vin numai cu contra-argumente la părerile tale, se opun cu vehemenţă şi cu un dram de agresivitate, şi, cum nici tu nu taci şi ai limba ascuţită, de la un schimb de idei diferite la o ceartă pe cinste nu e nevoie decât de o scânteie.

Taur

E vremea să îţi iei rămas bun de la un lucru care a însemnat enorm pentru sufletul tău o perioadă, dar aşa e viaţa: tot ce-i frumos se termină la un moment dat. Trebuie să revii cu picioarele pe pământ după o perioadă idilică, frumoasă, emoţionantă, cu o încărcătură afectivă majoră.

Gemeni

Visezi frumos, dar vei vedea că ceea ce se naşte acum în mintea ta nu e doar visare, ci e un proiect care se clădeşte sub ochii tăi. Tu eşti arhitectul-şef, tu eşti creatorul, tu eşti inginerul care transpune în realitate acest vis, dar primul pas e să laşi imaginaţia să zboare în voie până la acel nivel în care deja ştii mult mai clar ce doreşti.

Rac

Nu te mai gândi la lista de dorinţe care nu s-au îndeplinit, ci scoate în evidenţă cât de multe alte lucruri ai primit de la viaţă. Sigur există un echilibru perfect între ce ai şi ce nu ai. Începe să treci în revistă veştile bune, evenimentele frumoase, darurile dobândite, reuşitele atinse prin forţe proprii şi ai să vezi că lista realizărilor este mult mai bogată cu mai multe motive de bucurie.

Leu

Weekendul acesta este perfect pentru a consuma caloriile acumulate, dar şi pentru a te pregăti pentru următoare perioadă. Vei vedea că cel mai greu e să porneşti, pentru că după aceea lucrurile merg de la sine. Satisfacţia va fi imensă la finalul zilei că ai reuşit să dai startul acestei provocări.

Fecioară

Acum că toate lucrurile s-au aşezat în viaţa ta, este timpul să te ocupi şi te visurile mai vechi, date uitării, dar care au revenit în atenţia ta. Te cuprinde un val de creativitate, care îţi readuce optimismul şi te inspiră să depăşeşti obstacolele care au apărut recent în calea ta.

Citeste continuarea in pagina urmatoare
PAGINA URMATOARE                                                                                                                                                                         1/2


Citeste si:

Scrie un comentariu