Eu sunt un polițist corect, dacă am oprit-o pe blonda asta, e pentru că mergea cu viteză excesivă, dar ce mi-a făcut în fața colegului m-a distrus.” Ce a pățit un polițist din cauza unei șoferițe

Eu sunt un polițist corect, dacă am oprit-o pe blonda asta, e pentru că mergea cu viteză excesivă, dar ce mi-a făcut în fața colegului m-a distrus.” Ce a pățit un polițist din cauza unei șoferițe

Acesta este o întâmplare amuzantă care seamănă cu un banc, sperăm să vă amuze și pe voi, așa cum ne-a amuzat și pe noi, mai ales în aceste zile cam triste.

O blondă este oprită pentru viteză excesivă.

Politistul: Buna ziua. Ati depasit limita de viteza. Permisul dumneavoastra, va rog.

F: Vi l-as da, numai ca nu am asa ceva.

P: Nu aveti?!

F: L-am pierdut definitiv pentru conducere repetata in stare de ebrietate.

P: Aha… Imi aratati va rog actele masinii?

F: Nu pot.

P: De ce?

F: Am furat aceasta masina.

P: Ce-ati facut?!

F: Am furat masina si am ucis proprietarul.

P: Poftim?!

F: Daca nu ma credeti, cadavrul este in portbagaj… vreti sa il vedeti?

In acest moment politistul se retrage incet spre masina sa si cere ajutoare prin radio. In 5 minute sosesc la fata locului alte 5 masini de politie.

Un ofiter superior se apropie de masina femeii cu pistolul pregatit.

Politistul 2: Doamna, va rog sa iesiti din masina!

Femeia iese din automobil.

F: S-a intamplat ceva, domnule?

P2: Unul dintre colegii mei mi-a spus ca ati furat aceasta masina si ca ati ucis proprietarul.

F: Am ucis proprietarul?

P2: Da. Va rog sa deschideti portbagajul.

Femeia deschide portbagajul, care este gol…

P2: Masina este a dvs., doamna?

F: Da. Poftiti actele ei. Primul politist ramane perplex.

P2: Unul dintre colegii mei sustine ca nu aveti nici permis.

Femeia cauta in poseta, scoate un port-document si-l intinde politistului.

Aceste il deschide si studiaza permisul, care este in regula.
Tipul deja nu mai stie ce sa creada.

P2: Multumesc, doamna… Vedeti, colegul meu mi-a spus ca nu aveti permis, ca ati furat masina si ati ucis proprietarul!

F: Sunt convinsa ca porcul asta mincinos v-a spus si ca mergeam cu viteza!

Sursa andreilaslau.ro

Citeste si: „Tata era alcoolic şi mama nu a divorţat de el, de frică să nu ne bârfească lumea sau eu şi sora mea să avem cine ştie ce probleme la şcoală. Cu un tată alcoolic nu trăieşti, ci supravieţuieşti“

Ana Maria are 40 de ani și a avut un tată alcoolic. Iată ce a însemnat asta pentru ea și cum a perceput codependența mamei ei.

„Simplu, nu trăieşti, ci supravieţuieşti! E o mare diferenţă. Aşa am trăit eu până să plec de acasă, la facultate. Tata era alcoolic şi mama nu a divorţat de el, de frică să nu ne bârfească lumea sau eu şi sora mea să avem cine ştie ce probleme la şcoală.

Dar preţul psihologic plătit pentru aceste lucruri a fost mare. Tata venea în fiecare seară acasă beat, iar programul de injurii la oră fixă începea fără amânare. Şi aşa a fost ani de zile. Noi două ne iubeam tatăl şi îl admiram.

Ne era milă de mama şi chiar dacă nu îi înţelegeam motivele (pe care nu le-am înţeles decât târziu, după 30 de ani, când am avut şi noi copii şi ne-am dat seama ce vulnerabili sunt şi ce vulnerabilă e o femeie fără soţ, din punct de vedere financiar), cum spuneam, ne era milă de mama şi simţeam că ceva nu e în regulă cu toată familia noastră, dar nu ştiam ce.

Adică ştiam că nu e bine că tata bea, dar încercam să minimalizăm suferinţa şi ruşinea. Adică de câte ori ne trimitea să îl luăm de la cârciumă, ne spuneam amândouă că e nostim, că uite ce situaţie haioasă, că tata se va bucura şi va glumi cu noi când ne vede…

Tata era un beţiv simpatic, nu ne-a bătut niciodată, nici pe noi, nici pe mama, glumea cu noi. Doar că alcoolismul l-a făcut să piardă orice busolă.

Îşi juca salariul la păcănele, câteva zile mai târziu ne spunea că îi pare rău – şi cred sincer că îi părea rău. Adică îl vedeam plângând de căinţă şi jurând că nu mai face. Până data viitoare, când făcea la fel.

Asta nu am înţeles-o şi m-a rănit pe mine profund. Minciuna, felul cum ne promitea ceva dar nu făcea. Am înțeles mult mai târziu, citind despre adicţii, că în creierul unui alcoolic sunt nişte modificări anatomice, că are un creier afectat din punct de vedere fizic.

Că alcoolismul este o boală, nu ceva ce el poate să controleze. E ca şi cum ai vorbi cu un schizofrenic. Nu ai cu cine, pur şi simplu, nu e responsabil de sine.

Numai că nu eşti conştient de asta cât eşti copil, şi cred că nici adulţii nu ştiu ce înseamnă asta. Altfel, nu ar mai continua cu responsabilizarea şi cu ideea că ar trebui să se oprească, pentru că pur şi simplu nu poate…

Și când înţelegi asta, e cu totul altceva. Se schimbă naraţiunea întregii familii, lucrurile se aşează altfel în sensul lor. Am mai aflat şi ce înseamnă codependenţa. Cred că mama era codependentă de tata.

Adică tot credea că lucrurile se vor rezolva cumva. Că poate îl va putea pune pe picioare, se va responsabiliza cumva. Ea credea asta, ştiu bine.

Oare de ce nu o fi întrebat ea niciodată un psihiatru sau un psiholog despre felul cum evoluează alcoolicul? Ar fi aflat că nu poate face mare lucru, nici cu înjurăturile şi nici cu vorbele bune pe care i le adresa ocazional.

Codependenţa înseamnă să nu te poţi desprinde, să crezi că poţi tu cumva rezolva situaţia, cu iubire, cu calm, cu grijă.

Am mai întâlnit această situaţie la o prietenă de a mamei (se pare că e un întreg cerc de femei codependente în jurul familiei mele), o doamnă care are un fiu bolnav de ADHD.

Copilul ei are 20 de ani şi ar putea să se angajeze undeva, dar ea, deşi ar vrea să îl vadă angajat şi liber, de fapt îl ţine sub aripa ei. Îi face de mâncare, îi spală, spune peste tot că nu se descurcă singur…

Sigur că el se poate descurca singur, dar dacă mami îi satisface toate necesităţile, de ce să plece de acasă?! Mami zice că ar vrea să scape de el, dar tot ea zice că «nu se descurcă băiatul»… Cum să rezolvăm această dilemă?

Pur şi simplu a numit-o codependenţă. El are nevoie de serviciile ei, iar ea are nevoie să se simtă utilă, să simtă că mai e mama cuiva.

E foarte frumoasă această codependenţă în copilărie, dar după 18 sau 20 de ani e tare inestetică, nu credeţi?”

Sursa: psychologies.ro

DACĂ ȚI-A PLĂCUT ARTICOLUL, NU UITA SĂ ÎL DISTRIBUI ȘI PENTRU PRIETENII TĂI!

DISTRIBUIȚI