Dana Nălbaru a mărturisit cum a ales-o pe Roxana, fetita de etnie rroma: „Am accesat lista copiilor greu adoptabili, lista copiilor pe care nu-i vrea nimeni. Am văzut-o şi…”

După o lungă perioadă în care nu a mai vrut să apară în public, Dana Nălbaru a acceptat să vorbească despre familie şi alegerile care i-au schimbat viaţa, de ce a adoptat un copil de

etnie romă, greutăţile prin care a trecut şi motivele pentru care a ales să se retragă din viaţa publică.

„Adevărul“: Cum a fost trecerea de la viaţa pe scenă la cea de mamă şi femeie care se dedică familiei?

Dana Nălbaru: Trecerea a fost destul de lungă, dar asumată. Erau tot felul de situaţii în care nu mai voiam să fiu pusă, tot felul de oameni în relaţie cu care nu mai voiam să fiu, am făcut loc în viaţa mea oamenilor de care aveam nevoie.

Şi atunci s-au reglat lucrurile pentru mine. Dar nu a fost uşor.

Loading...

La ce fel de situaţii te referi?

Sunt multe. Uneori ai senzaţia că nimeni nu te înţelege, începi să te devalorizezi – succesul îţi oferă o validare, dacă oamenii te aplaudă ai sentimentul că eşti bun de ceva. Sunt tot felul de situaţii prin care treci în momentul în care decizi să schimbi macazul, ai tot felul de trăiri. Îmi e greu să vorbesc despre asta. Unul dintre ele a fost că am rămas singură.

În momentul în care m-am retras, au plecat din viaţa mea şi anumite persoane

la care ţineam. Dar aşa a fost să fie. Oamenii care îmi erau prieteni au plecat din viaţa mea. Unii au fost îndemnaţi să facă treaba asta.

Relaţionările mele s-au scurtat, până când am avut sentimentul că sunt singură.

Este un sentiment, mai mult decât a fi singur la propriu.

Este greu de dus pe umeri succesul?

Depinde. Pentru unii oameni este ceva din care se hrănesc, pentru mine succesul a fost greu de dus. Încerc să evit, de asta nici nu mai apar. Nu-mi mai doresc acel tip de succes.

Am descoperit ce înseamnă succesul personal care vine din lucrurile mărunte pe care le fac în fiecare zi şi din felul în care pun capul pe pernă, absolut liniştită că am făcut ceva bun în ziua respectivă.

Este importantă relaţionarea cu oamenii, dar în primul rând mă raportez la mine, la ceea ce simt eu, ce-mi place şi ce mă bucură. Trăiesc în armonie datorită faptului că mi-am găsit liniştea şi echilibrul. Acesta este succesul pentru mine.

Deşi te-ai retras, stârneşti în continuare interes.

Probabil datorită modului în care ai ales să renunţi la viaţa publică. Nu cred că asta a stârnit interesul, cât alegerile pe care le-am făcut după aceea.

Adopţia unui copil este una dintre alegerile care crezi că a intrigat oamenii?

Da, e unul dintre lucruri. Ai doi copii şi mai vrei să adopţi unul. Oamenilor li se pare interesant.

De ce aţi ales să adoptaţi un copil?

Pentru că ne-am dorit, în primul rând.

A fost o dorinţă veche, dinainte de a-l avea pe Kadri. Ne-am dorit să facem un real bine.

Am simţit nevoia să salvez viaţa cuiva, oricât de lipsit de modestie sună lucrul ăsta. Cum aţi ales-o pe Roxana?

Am accesat lista copiilor greu adoptabili, lista copiilor pe care nu-i vrea nimeni. Am văzut-o şi în patru luni ne-am cunoscut. La câteva săptămâni după ce ne-am văzut a venit la noi şi a rămas.

Cum a fost ziua în care aţi cunoscut-o?

A fost emoţionantă pentru fiecare dintre noi, însă pentru ea cel mai mult. La momentul respectiv nu mi-am dat seama, dar a fost extrem de emoţionată şi disperată să vină cu noi.

A fost fain – era pieptănată, avea o rochiţă roz, se bâţâia, dansa. E foarte drăguţă Roxana.

Şi e foarte puternică, mult mai puternică decât orice om am cunoscut vreodată.

Era pe lista copiilor greu adoptabili pentru că este de etnie romă, nu? Te-ai temut de faptul ca va trebui să înfrunţi prejudecăţi şi să o înveţi şi pe ea să facă asta? Nu, niciun moment. De nimic nu m-am temut şi de nimic nu mă tem.

Eu nu sunt rasistă, nu mă interesează ce cred oamenii din jur. Dar pentru ea îţi este teamă? Am încredere că împreună cu Dragoş o să reuşim să o pregătim pentru viaţă.

Ea a făcut nişte progrese extraordinare. Are 6 ani, a trecut prin nişte lucruri foarte grele. O admir pentru cum este şi pentru tăria pe care o are. Acum merge la şcoală, şi-a făcut prieteni, e pe un drum extraordinar de bun. Chiar suntem mândri de ea.

Ce aţi învăţat din interacţiunea cu Roxana?

În primul rând că iubirea trebuie să fie necondiţionată şi să avem răbdare. Oricât de greu ne este nouă, altora poate să le fie mai greu.

Te-ai gândit să dai România pe o altă ţară?

Ne-am gândit de câteva ori la treaba asta.

Încă ne gândim dacă rostul nostru la bătrâneţe o să fie aici. Unul din lucrurile care mă sperie pe mine este acela de a ajunge la mâna sistemului sanitar din România. Nu vorbesc despre medicii din ţara noastră, ci despre lucrurile care nu sunt aşa cum ar trebui să fie. Deocamdată nu am pus în pactică plecarea, dar ne gândim.

sursa: www. Adevarul.ro

Loading...
DISTRIBUIȚI