Are 13 ani și își spune LOLITA. Mama ei a fost ȘOCATĂ când s-a uitat pentru prima dată la telefonul și iPad-ul fetiței sale. Ce a găsit a făcut-o să cheme POLIȚIA. Uite cu ce SE OCUPA fata

Se pare că cea mică, de numai 13 ani, avea 7 iubiți cu vârste cuprinse între 14 și 27 de ani pe o listă păstrată în iPad pe care chiar ea a numit-o LISTA LOLITEI. Cel mai în vârstă iubit al ei, Gary Sheridan, a fost încarcerat timp de 6 ani și trei luni după ce și-a înșelat iubita însărcinată cu această fata de 13 ani.

În fața curții, mama a declarat că simte că și-a pierdut fetița. Judecătorul a declarat la proces referitor la cazul lui Sheridan: ,,Deși nu s-a opus, în ochii legii nu se poate spune că are același nivel de maturitate. Ai profitat de imaturitatea ei”.

În lista descoperită de mama fetei, Sheridan apărea la numărul 5. Cazul seamănă ciudat de mult cu romanul controversat al lui Vladimir Nabokov publicat în 1955, acolo unde este detaliată povestea dintre poetul pervers Humbert Humbert și fata de 12 ani de care devine obsedat.

ANDRA este in culmea fericirii ! Vedeta a Anuntat in aceasta dimineata

Andra e tare mandra de cei doi copii ai sai si nu ezita sa impartaseasca acest lucru pe retelele de socializare.In aceasta dimineata , cantareata i-a facut o urare emotionanta ficei sale , Eva , cu ocazia zilei de nastere a micutei.
Eva ingerul meu , te iubesc enorm!Spun asta mereu pentru ca iubirea pe care ti-o port nu are limite.Vreau sa-ti multumesc pentru clipele minunate pe care mi le daruiesti cu atata gingasie si dragoste . La multi ani cu multa fericire si sanatate , Eva Ioana Maria !, a scris Andra la fotografia postata.

Fanii i-au transmis instant sute de mesaje de felicitari.
Andra reuseste u succes sa faca fata vietii profesionale si celei de familie, insa a marturisit ca pentru asta e nevoita sa faca unele sacrificii. Artista spune ca pentru a petrece timp cu copiii e nevoita sa renunte la micile bucurii ale vietii , precum iesirea la cafea cu prietenele sau mersul la un film insa e un sacrificiu care merita facut.
Stie sa ne spuna ce ii place. Suntem norocosi , avem doi copii superbi.Faptul ca petrec timp cu ei atunci cand ajung acasa si dupa ce adorm ei stau cu Catalin si vorbim ce sa mai facem.Prefer sa imi petrec timpul cu ei decat sa fac orice altceva.De ziua Evei , o sa fim in familie , cu rude , nepoti. Se iubesc mult si sunt foarte mandra de relatia asta a lor.Daca David era un copil gelos , asta ar fi fost o problema. Se apara unul pe altul , eu sunt dusmanul in casa.Se iubesc foarte mult si sper sa fie asa si in continuare a declarat Andra.

Femeia și-a vândut virginitatea pe internet pentru 800.000 de dolari. Cumpărătorul, un bogătaș bătrân, a fost furios când a văzut ce-i face. Ce s-a întâmplat cu cei doi a ajuns de râsul lumii

Elizabeth Raine a deschis o licitație pe internet, subiectul licitației era propria virginitate. Ea a precizat că nu a întreținut niciodată relații intime și că ar fi de acord să își vândă virginitatea oricui îi oferă suma uriașă de 800.00 de dolari, Dar ceva extrem de șocant s-a întâmplat la sfârșitul licitației.

Fata nu și-a folosit numele real, din dorința de a-și păstra identitatea secretă. Ea a adăugat poze foarte senzuale pentru a arăta că e calificată în ceea ce-și dorește de la această licitație… Fata mai spune și că are o diplomă în Biologie și inginerie… Și mai preciza și că are dreptul să dea înapoi oricând simte să siguranța îi este în pericol.

Elizabeth a precizat și cum ar vrea să fie cumpărătorul: blând, sincer, creștin și să aibă măcar 1,85 metri.

Din păcate pentru cumpărător, fata a dat înapoi în ultimul moment, iată ce a precizat despre decizia ei pe blogul personal: ,,Decizia mea s-a datorat faptului că de câteva săptămâni m-am lăsat de băut și am o altă percepție asupra lumii. De asemenea vreau să mă concentrez pe studiile mele medicale mai mult ca oricând, iar banii nu sunt cel mai important lucru din lume.”

Decizia ei a făcut mulți bărbați nefericiți, unele canale media au scris că numele real al fetei ar fi Hanna Kern.

 

SITUAȚIE DISPERATĂ pentru mulți ROMÂNI! Un MEDICAMENT IMPORTANT, RETRAS din farmacii. OAMENII SE REVOLTĂ!

Situație disperată pentru mulți români din cauza dispariției unui medicament important din farmacii. Trileptal, medicament folosit în afecţiuni neurologice, în special pentru pacienţii care suferă de epilepsie, a fost retras de pe piaţă, scrie Știri pe Surse.

Lipsa sa a fost notificată de mai mulţi pacienţi şi pe site-ul www.medicamentelipsa.ro, unde se menţionează că pentru medicamentul Trileptal 300 mg, deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă, compania Novartis Pharma GMBH, a notificat Agenţia Naţională a Medicamentului, în luna septembrie, că încetaază comercializarea lui în România.

Medicamentul ar fi fost retras de pe piaţă din motive comercial, având preţul cel mai mic din Europa.

Românii i-au scris ministrului Sănătății pentru a semnala situația cruntă prin care trec. Mai mult decât atât, au lansat și o petiție prin care doresc strângerea de semnături.

CITESTE URMATORUL ARTICOL:

Stela Popescu, marturisiri despre boala care o chinuie de ani buni. “M-am obisnuit” Vezi ce i-a declansat afectiunea marii actrite

Indragita actrita a marturisit, in urma cu cativa ani, ca sufera de diabet, dar ca deja s-a obisnuit cu afectiunea pe care o tine sub control de multa vreme.

Spumoasa ca de obicei, colega de scena a lui Alexandru Arsinel ne-a declarat ce face inainte de fiecare ritual de infrumusetare.

Inainte sa ma demachiez si sa ma cremuiesc, iau pastile jumatate de ora (rade). Ma simt foarte bine, doar ca nu suport caldura. Vara, cand nu am turnee, ma retrag in oaza mea de liniste, pe litoral“, a spus actrita.

In cartea ei de bucate „Gateste moldoveneste cu Stela Popescu“, vedeta a facut referire si la boala ei „pacatoasa“.

Apropo de dulce. Cum naiba oi fi avand eu diabet, cand n-am abuzat niciodata de dulce? Cica nu numai de la prajiturele se declanseaza «magarul ». Daca-i vorba de grasimi, apoi ele sunt sigur vinovate, caci peste o felie de paine neagra unsa cu untura (de gasca, rata, porc) si presarata cu sare si putina boia pe deasupra nu trece nimic“, scrie colega de scena a lui Alexandru Arsinel.

Marea actrita are un regret apasator cand vine vorba despre dieta ei obligatorie. “De obisnuit m-am obisnuit, dar mi se mai face pofta de un strugure si parca as da si eu noroc si as bea o gura de vin sau de sampanie. Bauturile alcoolice sunt insa la fel de periculoase ca o prajiturica asa ca ma abtin de la ambele (rade).“, spune Stela Popescu.

CITESTE SI:

,,Îi omoram și îi aduceam înapoi, la unii nu reușeam” Asistentul a ucis peste 130 de oameni încercând să facă ceva dincolo de orice limită

,,Îi omoram și îi aduceam înapoi, la unii nu reușeam” Asistentul a ucis peste 130 de oameni încercând să facă ceva dincolo de orice limită. Uite de ce încerca să îi învie mereu. Un caz de o cruzime inimaginabilă. Cum proceda

Niels Hoegel are 40 de ani, este asistent medical, și a fost încarcerat pe viață în februarie 2015 pentru două crime și mai multe tentative de crimă asupra unor pacienți internați în spitalul Delmenhorst, în orașul Bremen, dar poliția precizează că ar fi ucis aproximativ 90 de persoane, sau cel puțin doar pentru acestea au găsit dovezi.

Recent, anchetatorii au dezgropat cadavrele a mai mulți pacienți iar după analiza trupurilor rezultă că Niels a ucis mult mai mulți oameni. Procurorul-șef a declarat: ,,Există dovezi pentru aproape 90 de crime și sunt la fel de multe cazuri care nu pot fi dovedite. Eu am rămas fără cuvinte”.

Hoegel a recunoscut că a injectat pacienți cu un medicament care le provoca insuficiență cardiacă sau oprirea sistemului circulator, pentru ca, apoi, tot el să îi învie. Atunci când acest lucru îi reușea, el trecea drept un salvator și un erou în fața colegilor lui.

A mai mărturisit că se simțea euforic atunci când reușea să aducă un pacient înapoi și că era distrus atunci când dădea greș. În urma acestor mărturisiri, poliția a dezgropat peste 130 de cadavre pentru a testa dacă exista în ele acel tip de medicament pe care criminalul îl utiliza, deși în multe cazuri e prea târziu fiindcă trupurile au fost incinerate.

Între timp Hoegel a recunoscut că e vinovat de moartea a 30 de oameni, le-a spus și numele. Cazul s-a prelungit încă din 2005 când un coleg a fost martor în timp ce criminalul injecta un pacient. Acel pacient a supraviețuit și asistentul a fost arestat, la acea vreme fiind încarcerat doar pentru șapte ani și jumătate, pentru tentativă de crimă.

Cazul a apărut în presă și o femeie a sunat poliția precizând că bănuiește că și mama sa a fost ucisă în același fel. Hoegel a fost închis pe viață în 2015, dar la acea vreme nu era clar de câte morți se face vinovat. Adevărul este că anchetatorii s-ar putea să nu afle numărul exact niciodată

DISTRIBUIȚI