„Ada, nevastă-mea, tot întârzia acasă, ajungea chiar și noaptea. Într-o seară am sunat la ea la birou și nu era. Am dat o fugă la ea serviciu, iar ce am aflat de la portar m-a marcat pe viață. A fost un șoc să descopăr asta chiar despre soția mea.” De necrezut ce făcea femeia și ce i s-a întâmplat când a ajuns acasă

„Am iubit-o atât de mult pe Ada, încât nici nu mi-am dat seama cum și când i-am intrat sub papuc.

Probabil că și acum aș fi fost tot acolo, dar orgoliul meu de bărbat, asa subțiat cum devenise el, nu m-a lăsat să mă transform chiar într-o cârpă de șters pe jos. Mi-am salvat onoarea în ultima clipă!

—… De parcă tocmai s-a dat jos din jeep și m-a găsit pe mine în fața scării, cu mătura-n mână, nu alta!

— Chiar așa, tu! și la mine s-a uitat la fel alaltăieri, când ne-am întâlnit chiar aci, unde stăm noi acu’! „Bonjur, Ada”, îi zic. Ea, nimica! „Biata de tine, așa târziu vii de la lucru?”

Că era vreo șapte seara. Atunci se înfige în mine: „Ce te interesează pe dumneata programul meu? în loc să-ți spionezi vecinii, mai bine ți-ai vedea de fiul ăla al dumitale, care fură preșurile de la uși!” Auzi tu! S-a luat de…

Conversația asta se purta la ușa liftului. Normal că prezența mea a întrerupt-o brusc, fiindcă era vorba de nevasta mea. Le-aș fi ocolit pe cumetrele revoltate, dar nu era să urc patru etaje pe scări, doar ca să le cruț de un moment jenant.

— Aaa, domnu’ inginer, ce bine… Trebuie să vă vorbim!
— Bună seara, doamna Toma! Spuneți, despre ce e vorba?
— Soția dumneavoastră… începe ea.
— … Se poartă inadmisibil cu noi! îi ia madam Iancu, mai îndrăzneață, vorba din gură. Ce i-am făcut? Uitați, alaltăieri…
— Știu, doamnă, am auzit, îi răspund cât pot de calm. Vă rog să acceptați scuzele noastre și vă promit că am să discut cu Ada, îi spun și mă reped în sus, pe scări.

M-ar fi amuzat să-i spun adevărul, numai așa, ca s-o las paf. „Să vezi ce pățesc eu de la nevastă-mea, zi de zi! Ca să nu mai spun că, alaltăieri seară, a ajuns acasă la doișpe jumate, nu la șapte, cum zici dumneata. De la serviciu, mi-a spus, dar așa să fie?”

Până am ajuns sus, în apartament, m-am tot întrebat de ce alergase Ada acasă la șapte seara. Mi-am amintit atunci că mă sunase la birou, pe la cinci.

— Ce faci, pui? Muncești?
— Da, trag tare, ca să termin până la opt. E meci la nouă, vreau să-l văd. Ia zi, ce e?
— Ce să fie? Nimic, te-am sunat și eu așa, sunt în pauză de-o țigară…
— Tu când ajungi acasă?
— Oho, cred că apuci să vezi o repriză în liniște! Am enorm de lucru!

⬇Citește articolul pe pagina următoare⬇

DISTRIBUIȚI